luni, 21 martie 2011

Poveste cu spiridusi

Totul a inceput pe net, cand cautam niste fire dragute, evident pentru voi. Cand am gasit pe o coperta frantuzeasca un model de botosei tare draguti, care nu m-au lasat sa dorm o noapte intreaga. Dimineata am cautat in sacul cu minuni si l-am facut pe primul.


Apoi a venit si fratele lui , insotit evident de un fesulet cu mot smecheros.


Fericita posesoare ne-a trimis si poze, dar fiind o fire hotarata a decis ca motul se poarta desfacut, asa ca la spiridusi.


Bine ca nu s-a gandit sa puna mocasinii pe post de manusi, ca ar fi dat peste cap moda de anul asta cu atatea inovatii.



Si cate de multe combinatii dragute putem sa facem daca punem in loc , sau pe langa bleu, vernil si lila, niste galbior de pui sau portocaliu dulce, un strop de rosu sau roz pal, sau poate roz turbat....abia astept!!Puteti avea asa un set la 45 de ron, iar daca va place mai punem langa el si un plovaras asortat. Va astept cu sugestii.

Sa nu uit, Yarnart Jeans, 55% bumbac, 45% acris, moale , catifelat , fara puf.

joi, 10 martie 2011

Marturisiri

Am tot mai des clienti noi, persoane necunoscute care m-au gasit pe google sau facebook, au vazut hainele facute de mine si comanda pentru copiii lor sau pentru a oferi cadouri. Iar asta este pentru mine o mare bucurie. Faptul ca oamenii au incredere sa comande unui necunoscut lucruri importante pentru evenimente majore din viata lor (costumase de botez sau accesorii, cadouri pentru ocazii speciale) si de multe ori sa le si platesca in avans, este pentru mine imbucurator, e semn ca suntem ceva mai deschisi decat eram acum cativa ani si mai increzatori in semenii nostri. Si pentru ca au comandat pentru prima oara, si pentru ca nu-mi doresc sa-i dezamagesc pe acesti oameni increzatori, atunci fac tot ce pot pentru ca lucrurile sa iasa cat mai bine.


Am tot mai des clienti noi din randul prietenilor sau cunoscutilor mei. Iar asta este pentru mine o mare bucurie. Cateodata ma intreb atunci cand primesc comenzi de la ei daca le-a placut cu adevarat ceea ce au vazut sau comanda de la mine doar ca sa ma ajute. Ma gandesc ca daca necunoscutilor le plac, atunci n-ar fi exclus sa le placa si cunoscutilor, nu? Iar daca o fac doar ca sa ma ajute sa dezvolt afacerea, atunci nu pot decat sa fiu recunoscatoare prietenilor mei pentru ca pun umarul la proiectul acesta. Si cum se stie ca nu e deloc usor sa traiesti din handmade in Romania, atunci cat mai multi umeri de sprijin sunt bineveniti. Cand primesc o astfel de comanda, vreau sa fiu sigura ca prietenii mei vor fi foarte multumiti de ceea ce primesc indiferent care a fost motivul pentru care au comandat. De aceea fac tot ce pot pentru ca lucrurile sa iasa cat mai bine.


Am tot mai des clienti care se intorc la mine si comanda a doua, a treia sau chiar a patra oara. Si asta este pentru mine o mare bucurie. E o confirmare a faptului ca lucrurile sunt nu doar frumos prezentate pe facebook, ci sunt si in realitate pe masura asteptarilor. E o mare satisfactie pentru mine sa descopar ca oamenii adora lucrurile facute manual in ciuda defectelor lor, pentru ca este evident faptul ca lucrurile facute de mana omului au deseori imperfectiuni. Si pentru ca nu pot sa-i dezamagesc pe oamenii care se intorc la mine, atunci fac tot ce pot pentru ca lucrurile sa iasa cat mai bine.

Indiferent de la cine vine si pentru a cata oara, fiecare comanda este unica si este o mare bucurie pentru mine. Si va marturisesc asta din suflet astazi pentru ca baghetele mele fermecate implinesc un an de la lansarea lor in spatiul virtual.

Acum un an erau doar in stadiu de vis frumos, acum sunt realitatea mea de zi cu zi, al treilea copil al meu care creste alaturi de Catinca si Danut si care a inceput sa mearga cu pasi din ce in ce mai siguri. In loc de tort va servesc azi cu o noutate. Blogul nostru va avea in curand o infatisare noua, de fapt o sa fie un blog nou, mai bine structurat si mai usor de citit si urmarit. Si vom avea si un magazin online, dar asta nu trebuie sa va sperie pentru ca n-o sa fie un supermarket. Dincolo de pozele colorate se vor gasi aceleasi produse unicat, nu vor exista rafturi nici macar virtuale din care sa click-uiti produse prafuite direct catre cosul de cumparaturi. Voi fi tot eu in spatele lui, cu mesaje in miez de noapte prin care va rog sa-mi spuneti daca vreti nasturi in forma de capsuna sau lebada, in care va cer insistent sa-mi dati lungimea manecilor pentru ca nu vreau sa va fie frig la incheituri dar nici sa aveti maneci prea lungi precum Mutulica si alte nebunii cu care va sacai eu in mod total neprofesionist, asa cum deja multi dintre voi s-au obisnuit. Dar ce sa fac, asa sunt eu, fac tot ce pot pentru ca lucrurile sa iasa cat mai bine...

miercuri, 2 martie 2011

Palarii noi



Pentru ca am avut un concurs cu premii in palarii vreau sa va arat cateva modele noi din care pot sa-si aleaga castigatoarele noastre. Bineinteles ca tot ce era valabil anul trecut, modelele prezentate in prima si a doua parte a serialului cu palarii, ramane in continuare de actualitate.

In plus, avem mult adoratele palarii cu boruri largi si fundita, sau floricica, dupa cum preferati :



Niste sepcalii haioase care pot fi purtate si de baietei :



Berete pe care sa purtati smechereste pe-o ureche, lasate pe ceafa sau bine trase peste urechi cand e frig afara:


Si un model retro :


Toate modelele se pot realiza intr-o mare varietate de culori, atat cele realizate din bumbac Catania...

...cat si cele confectionate din bumbac Jeans :


Astept cu drag fetele castigatoare sa-si aleaga modelul si culorile.